Iată că a sosit şi multaşteptata zi – azi îmi iau zborul spre USA. E ultima noapte petrecută în cămin, şi dar nu cred c-o să-mi fie dor de el. Am împachetat toate lucrurile din cămin le-am dus la o prietenă şi am rămas cu un rucsac, în care e toată zestrea cu care plec eu în state.
John Smith, nu credea că în rucsacul meu am pus strictul necesar, a zis că ştie el cum e strictul necesar la fete Da’ lasă că vede el mâine că eu chiar am luat doar strictul necesar. N-am nici un chef să umblu prin America, într-un oraş necunoscut cu o grămadă de zestre după mine. Ş-apoi, mai bine aduc de acolo mai multe lucruri decât să le car de aici încolo.
Sper să fie totul ok cu avioanele, să nu întârzie sau să nu se întâmple altă chestie că m-am săturat de atâta neprevazut şi atâtea complicaţii. Să iasă măcar o dată bine!
Am aflat şi o veste bună: John Smith va zbura cu mine până la New York – măcar atâta bucurie pe ziua de azi că nu voi fi chiar singură, să mă plictisesc atâtea ore de zbor
Îmi urez mie însămi drum bun, zbor uşor şi cât mai puţine emoţii legate de zbor! Aşa să fie!
Nu ştiu când o să mai pot scrie, că plec fără notebook şi acolo n-o să am timp să stau prin oraş sa scriu pe blog. Dar promit să împărtăşesc cele mai tare senzaşii şi cele mai inedite experienţe, chiar dacă cu întârziere
În sfârşit m-am calmat şi eu un pic şi pot sa scriu câteva vorbe. Am trecut şi de interviul de la ambasadă – 3 ore de stres inutil pentru 3 minute de negociere cu ofiţerul consular.
Nu ştiu cum la alţii, dar la mine chiar a fost negociere. De dimineaţă, am pierdut orice speranţă de a lua viza şi mă resemnasem cu gândul că e mai bine aşa, că-mi găsesc o ocupaţie pentru vara asta. Din toată mulţimea de moldoveni care au fost la interviul ăsta idiot, şi eram câteva yeci de persoane, am văzut doar pe 3 care să ia viză: o tipă, John Smith, cu care am facut cunoştinţă mai târziu şi eu. La început credeam că aşa e politica oficială de la ambasadă – să nu dea vize moldovenilor. De fapt, chiar asta e politica lor, doar că şi-au găsit şi nişte argumente idioate de genul: “ofiţerul consular a văzut în dvs un potenţial emigrant, bla bla bla”.
Alina a primit o hârţoagă din asta în loc de viză şi acum tre’ să plec singură:(
San Francisco e un oraş al naibii de mare, iar acum am mai aflat că e plin de homeless people şi e foarte periculos pe acolo, cică oricând te poţi trezi ameninţat să-i dai banii vreunui homeless. Toată lumea din România care a luat job-ul de la Ghirardelli, e deja acolo, numai eu am rămas să aştept întâi viză, acum bilet.
Plus că nici cei care sunt acolo nu sunt încântaţi: cazarea e naşpa, la job puţine ore de muncă şi orar aiurea, al doilea job nu găsesc, iar prin oraş tre’ să fii foarte atent pe unde umbli şi pe la ce oră. The situation sucks big time:(
Cum să mă bucur de aşa perspective? Mai bine nu-mai dădeau ăia viză şi nu trebuia să ma stresez acum. La părinţi nici nu le zic nimic că nu ma mai lasă să plec. Naşpa e că banii pentru program se returnează doar în caz de refuz la viză, iar dacă m-am răzgândit – e problema mea.
Acum încerc şi eu să ma încurajez că o să mă descurc, că totul va fi ok, sper că aşa va fi.
Mda, a trecut şi sesiunea asta… Ce să zic? N-a fost nici grea, nici uşoară, dar a fost foarte stresantă:(
Examenele nu m-au stresat în mod special, în schimb ăştia de la American Experience s-au străduit din răsputeri să contribuie la cauzarea stresului. Întâi au zis că am programare la ambasadă pe 9 mai, eu le-am zis că la noi pe 9 mai e sărbătoare “naţională” – Deni Pobedî – aşa că no way.
După asta nu ştiu ce s-a mai întâmplat că s-a aglomerat la Chişinău şi nu m-au mai programat deloc.
Timp de aproape o lună m-a dus cu zăhărelul, la Chişinău nu m-au mai programat şi acum, în loc să fiu deja în San Francisco, stau în Bucureşti şi aştept mană cerească de la ambasada SUA de aici. Bine că măcar aici m-au programat! Dacă se prindeau ăştia de la agenţie mai repede că în Moldova nu mă programează în timp, acum era să fiu cel puţin în avion spre California:(
Să vedem ce mai zice şi ofiţerul consular de la Bucureşti…
Nu m-aş fi gândit să păţesc /reuşesc să răcesc în mijlocul verii:( Dar se pare că sunt în stare şi de asta.
Oricât nu m-aş gândi, nu reuşesc să-mi dau seama unde am răcit – acasa am stat mai mult la soare, chiar m-am bronzat un pic. Da’ azi, am obervat că m-am ales cu o răceală de toată “frumuseţea”, cu un nas înfundat şi cu un cap care ma doare într-una
E tare nasoală situaţia, mai ales ca toată lumea se bucură de vremea de afară. Şi eu ce să fac? Să mă apuc să fac tratament? Pe naiba! Mai mult de ceai cu miere n-o sa beau şi-o să sper sa-mi treacă în câteva zile.
Păcat de nasul ăsta înfundat că aveam alte planuri pentru week-endu’ ce vine:( Who knows? Poate îmi trece mai repede decât cred eu. At least, that’s what I’m hoping…
M-am gândit să le fac o favoare admiratoarelor lui Bilan şi să le recomand câteva piese cu adevărat superbe. Asta de la Eurovision 2008 e mult sub ceea ce poate să facă Dima.
Şi ca să nu-l nedreptăţim, iată câteva melodii care îmi plac mie mai tare:
Cea mai tare piesă – “Na beregu neba”
Alta – “Tac ustroen etot mir” este varianta în rusă a lui “Never let you go”. Pentru cei care nu ştiu rusă şi nu înţeleg ce zice Bilan în engleză – garantez eu că varianta în rusă e mai profundă şi mai plină de sens
“Eto byla ljubovi” – altă piesă ce merită să fie ascultată
Mai are şi alte piese în engleză, dar mie alea nu-mi plac. O fi Timbaland producător, da’ mai bine cântă Bilan în rusă pe versuri de autori ruşi.
Când revine serialul ăsta odată ? M-am săturat să tot aştept până mai filmează ăştia vreo 2 episoade! Să înceapă, să nu mai tragă de timp, că aşa mi-e dor de o evadare, ceva.
Da’ să fie făcut ca lumea, să nu mai bage actori de umplutură şi să epuizeze subiectul “the company” că deja prea s-au lungit cu el.
Aşa ar vrea eu să fie, dar producătorii s-au gândit altfel. Iată ce se zice pe site-ul Fox:
“During their quest for vengeance, Michael’s world is turned upside down when he learns that Sara is still alive. Realizing the only way they will truly be free, Michael and Lincoln avenge to find Sara and take down The Company. With the help of a government handler, they assemble a group of allies and familiar faces including MAHONE (William Fichtner), SUCRE (Amaury Nolasco) and BELLICK (Wade Williams) to aid in their seemingly impossible task. Unfortunately for the brothers, they must also enlist T-BAG (Robert Knepper), who unknowingly possesses a vital clue to help them pull off their most difficult challenge yet.”
Uite aşa, telenovela asta va continua. Trebuiau să se hotărască ce fac cu Sara încă din sezonul 3, nu s-o omoare şi apoi s-o învie. Sunt curioasă ce explicaţie vor mai găsi de data asta. Da’ mi-e dor de acţiune, de planuri de evadare. Poate îl învie şi pe Kellermann? De ce să se oprească la Sara?
După cum am mai scris, Moldova nu s-a calificat în finala de anul acesta a Eurovision. Din cauza asta parcă am şi uitat de concurs. Geta Burlacu, reprezentanta noastra de anul acesta, a particpat la prima semi-finală, dar nu a reuşit să se califice în finală.
Am citit pareri cum că ar fi fost de vină show-ul slab al interpretei. Apoi s-a mai venit cu explicaţii de genul: nu am avut promovare, nu am avut buget, nu ştiu ce n-am mai avut. Nici Zdob şi Zdub când au participat n-au avut buget mare, adică n-au avut deloc – şi-au facut promovare din banii lor şi au reusit o performanţă foarte bună, chiar extraordinară pentru Moldova. Se pare că după Zdob şi Zdub, moldovenii sunt tot mai putin inspiraţi în a-şi alege reprezentanţii la Eurovision, cu excepţia anului trecut, când au ales-o pe Natalia Barbu.
Şi ca să fie buchetul intreg, au găsit un prezentator “extraordinar” pentru a da citire rezultatului votului. N-am reusit să aflu cum îl cheama pe tip, oricaâ am căutat pe site-ul televiziunii noastre “publice şi naţionale”, aşa ca am renunţat. Cert e că s-a făcut de ruşine în ultimul hal, n-a fost în stare să citească şi el niste cifre acolo. Da’ asta-i echipa multlăudată a televiziunii naţionale Moldova 1, pentru care contribuabilul moldovean plăteşte din buzunar – o echipă care face să roşeşti de ruşine în faţa calculatorului uitându-te la Eurovision. Ce să-i faci? Doar e Moldova 1?!
Se pare că la modoveni e o alternanţă la fiecare un an în privinţa reprezentanţilor la Eurovision. În 2005 urmaream cu sufletul la gură pe Zdob şi Zdub şi chiar speram la o victorie pentru ei şi pentru boonica… În 2006 îmi venea să-mi bag capul în nisip de ruşine, când îi vedeam ăe “frumoşii” de Natalia Gordienco şi Arsenium cu piesa lor de rataţi. În 2007 eram entuziasmată de piesa extraordinară a Nataliei Barbu -”Fight”, iar în 2008 am şi uitat de finala concursului fiindcă nu ne aflam acolo. Oare la anul cum o să fie?
Cel mai aiurea pentru noi, ăştia aflaţi peste hotarele Moldovei, e să tragi cu obrazul pentru “performanţele” conaţionalilor sau pentru faptele lor nesăbuite. Mersi că nu uitaţi să ne faceţi, din când în când, câte o “favoare” de genul ăsta.
Iată ca s-a mai consumat o ediţie a Eurovisionului, o ediţie cu un invingător previzibil. Era clar de la început ca prea puţini dintre participanţi puteau să-i facă concurenţă reprezentantului Rusiei – Dima Bilan. Bilan a avut o piesă mult mai slabă decât cea din 2006 când a ocupat locul secund, dar cu siguranţă a fost mai bun decât ceilalţi. Să nu uităm nici de show-ul la care a contribuit campionul european, mondial şi olimpic la patinaj artistic – Evgheni Plushenco.
Bilan m-a impresionat mai mult prin costumul său de un alb impecabil, decât prin prestaţia artistică. A cântat bine, dar piesa “Believe” nu e cea mai reuşită piesă a lui. De când s-a implicat Timbaland în proiectul Dima Bilan, acesta a beneficiat de o promovare mult mai bună şi mai eficientă, dar şi de mai multe piese în engleză. Dacă în 2006, deşi a avut o piesă superbă şi un show extraordinar, Bilan n-a reuşit decât locul 2, în 2008 se vede că a avut o promovare mult mai bună, obtinand punctaje mari de la majoritatea tarilor.
Îmi imaginez acum ce se intâmplă în Rusia, probabil că Dima va deveni erou naţional, îi vor ridica statuie şi Medvedev o să-i dea câteva medalii sau ordine, cum îi şade bine unui erou naţional. De fiţos ce era, acum n-o să-şi mai încapă în piele, săracul…
Din pacate, lipsa reprezentantilor Moldvei în finala din acest an, a facut să fiu cam indiferentă faţă de concurs şi de rezultatul acestuia. La începutul afişării rezultatelor, m-am stresat un pic din cauza Greciei. Nu-mi venea să cred cum a luat tipa aia atâtea puncte, cântând aşa aiurea. Prezentţa scenică i-a adus multe puncte tipei, dar se vedea, săraca, că-i cam prostuţă după cum reacţiona când se afla în “green room” – Barbie varianta brunetă şi nimic mai mult. Din momentul acela am inceput să-mi doresc să câştige Bilan că altfel era mare păcat de concurs, care oricum n-a strălucit nici prin show, nici prin piese extraordinare.
A venit şi ziua asta! În sfârşit! Azi încep să scriu pe blogul meu! Ce bine! Am făcut blog pentru alţii, dar de acum încolo, gata, numai petru mine.
Nu ştiu cât de harnică voi fi pe blog, dar îmi promit solemn să scriu ori de câte ori o să am ceva de spus şi ori de câte ori n-o să pot să tac. Dar sigur vor fi şi alte câteva motive
Voi începe cu 2 posturi pe care le-am publicat pe alt blog, pur şi simplu nu vreau să se piardă în spaţiul virtual
Da’ lasă că vede el mâine că eu chiar am luat doar strictul necesar. N-am nici un chef să umblu prin America, într-un oraş necunoscut cu o grămadă de zestre după mine. Ş-apoi, mai bine aduc de acolo mai multe lucruri decât să le car de aici încolo.
